Într-o lume tot mai conștientă de provocările durabile pe care le înfruntăm, programul “SDG Ambition” al Organizației Națiunilor Unite reprezintă un punct de reper major pentru companii în calea lor spre integrarea sustenabilității în activitățile lor economice. Lansată cu scopul de a stimula afacerile să depășească barierele tradiționale și să îmbrățișeze obiectivele de dezvoltare durabilă, “SDG Ambition” reprezintă un apel la acțiune și o hartă de parcurs pentru societățile comerciale în vederea alinierii la cele mai înalte standarde ale responsabilității sociale și ecologice.
Conform unui studiu realizat de Accenture, 88% dintre directorii executivi ai peste 1000 de corporații consideră că sistemele economice trebuie să își reorienteze atenția către o creștere echitabilă:
Sursa: „The Decade to Deliver: A Call to Business Action”, The United Nations Global Compact-Accenture
Prin inițiativa SDG Ambition, ONU propune integrarea sustenabilității în activitățiile companiilor prin trei direcții majore: ancorarea viziunii SDG în strategia și guvernanța organizației; aprofundarea integrării în operațiunile curente; consolidarea colaborării cu părțile interesate.
În ceea ce privește integrarea în operațiunile curente, programul înaintează următoarele propuneri:
- Produse și servicii: implementarea de noi criterii de design, care prioritizează sustenabilitatea și evaluarea impactului asupra mediului pe parcursul ciclului de viață; alegerea unor soluții tehnice și a unor furnizori de materiale și de servicii suport care sunt aliniați la principiile de dezvoltare sustenabilă; îmbunătățirea continuă a performanței și implementarea managementului calității totale;
- Managementul financiar: alocarea de fonduri pentru cercetare și dezvoltare, crearea de noi unități de producție sau achiziția de noi echipamente; monitorizarea contribuției la obiectivele de mediu și includerea acestor rezultate în raportările periodice; reflectarea distinctă în contabilitate a valorii bunurilor returnate, ca măsură de bază pentru implementarea economiei circulare; actualizarea modelelor de evaluare a riscului, de calcul al pragurilor de rentabilitate și de previzionare a fluxurilor financiare.
- Managementul resurselor umane: integrarea obiectivelor sustenabile în fișele de post în criteriile de evaluare a performanței și în structura de remunerare/stimulare; desemnarea unor responsabili pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate; formarea angajaților cu privire la selecția unor furnizori responsabili; recompensarea angajaților care propun/implementează soluții de reducere a consumurilor; stabilirea unor ținte privind recrutarea, în vederea asigurării echității și reprezentării egale;
În concluzie, inițiativa “SDG Ambition” marchează un punct de cotitură în ceea ce privește modul în care companiile integrează sustenabilitatea în strategiile lor de afaceri. Acest program îndeamnă la o schimbare profundă, nu doar la nivelul politicilor interne ale companiilor, ci și în modul în care acestea operează și interacționează cu mediul înconjurător și societatea.
Referințe/surse:
“Towards a Conceptual Framework of ‘Business Models for Sustainability’”, autor Lüdeke-Freund, F.
„SDG ambition – scaling business impact for the decade of action” – The United Nations Global Compact
„The Decade to Deliver: A Call to Business Action”, The United Nations Global Compact-Accenture