Studiu de Caz Schneider Electric – Pionierat în Inovația Verde prin Soluții Digitale Sustenabile

În confruntarea globală cu schimbările climatice, adoptarea tehnologiilor digitale sustenabile reprezintă nu doar o opțiune, ci o necesitate. În acest context, Schneider Electric, nominalizată în anul 2021 ca un lider global în sustenabilitate, a demonstrat cum integrarea inteligentă a tehnologiilor digitale în gestionarea energiei și automatizare poate conduce la o eficiență remarcabilă și la un impact ecologic minim.

Într-un interviu publicat în revista Times, Jean-Pascal Tricoire, președintele companiei, a declarat următoarele:

În ultimii 15 ani… am dezvoltat un nou portofoliu de software. În acest moment, energia este pe primul loc în agenda tuturor: pentru a asigura sustenabilitatea, în primul rând, dar și pentru a facilita tranziția energetică, pentru a renunța la gaz. Vrem să integrăm cât mai strâns [hardware-ul și software-ul], astfel încât să putem oferi clienților noștri o soluție completă pentru industrie și energie.”

Schneider Electric a dezvoltat un ecosistem centrat pe platforma EcoStruxure, care unifică o gamă variată de tehnologii digitale, facilitând astfel o gestionare optimă a datelor și un controlul operațional eficient al clădirilor, infrastructurii, centrelor de date sau a rețelelor de energie. Modelul sustenabil de afaceri propus de către companie se bazează pe următoarele componente:

  • O soluție de management a consumului de utilități și a amprentei ecologice (care a generat economii de peste 90 milioane de CO2, anual);
  • Programe de formare adresate furnizorilor din lanțul de retail, privind politici de achiziții sustenabile (inițiativa Gigaton Power Purchase Agreement, realizată în colaborare cu lanțul Walmart);
  • Proiecte în domeniul sănătății, pentru cazuri de urgențe medicale (facilitarea utilării unor spitale în China, Turcia, Marea Britanie și Italia; facilitarea producției de aparatură medicală în Franța, India și Spania).

Realizările companiei privind sustenabilitatea, în anul 2022 , și obiectivele pentru anul 2025 sunt prezentate în următorul tabel:

Sursa: Schneider Sustainability Impact 2021-2025

În concluzie, Schneider Electric se profilează nu doar ca un jucător cheie în arena digitalizării verzi, ci și ca o sursă de inspirație pentru companiile care urmăresc o armonizare între tehnologie, eficiență energetică și sustenabilitate. Prin angajamentul său față de inovare și colaborare strategică, compania și-a consolidat o poziție de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, demonstrând că integrarea tehnologiilor digitale sustenabile poate avea un impact profund și măsurabil asupra mediului înconjurător.

Resurse/referințe:

“How Schneider Electric’s CEO Made It One of the Most Sustainable Companies in the World”, Time

“2021 Global 100 ranking”, Corporate Knights

“Key Aspects of Sustainable Business Model Innovation”, E. Ratushnyak și V. Shapovalov

“Sustainability Impact 2021-2025”, Schneider Electric